Tribunalul Constanţa: Mircea Băsescu rămâne în arest
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial, rămân în arest preventiv, după ce

Producătorii de piersici şi nectarine din UE vor fi sprijiniţi de Uniunea Europeană, după ce Rusia a interzis importurile de produse alimentare, fructe şi legume
Comisia Europeană a atras marţi atenţia companiei bulgare de stat BEH – Bulgarian Energy Holding – că restricţiile teritoriale privind revânzarea, aşa cum apar în
Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a confirmat marţi, pentru publicaţia americană Financial Times, că proiectul South Stream rămâne blocat până la finalizarea anchetei europene care vizează
UPDATE 13.40 Ucraina nu va lăsa „convoiul umanitar” rus să intre pe teritoriul său, a anunţat marţi adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale din Ucraina, citat de
Ucraina şi Rusia au căzut de acord, luni, ca un convoi umanitar al Crucii Roşii să intre în Lugansk, unul dintre ultimele fortăreţe ale rebelilor