Ministrul Finanțelor: Vom reduce CAS cu 5% și eliminăm impozitul pe profitul reinvestit de la 1 iulie
Noul ministru de finanțe, Ioana Petrescu, a declarat pentru Reuters că vor fi operate reduceri de taxe pentru a obține o creștere economică de 3%

Peste 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu aeronave MiG-21 LanceR de la Baza 71 Aeriană şi aproximativ 250 de militari ai Forţelor
Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor
Cipru şi România erau în 2012 statele din UE cu cele mai mari procente acordate poliţiei, din totalul cheltuielilor guvernamentale, potrivit unui studiu Eurostat dat
Ministerul Finanțelor a pus, luni, în dezbatere publică proiectul de lege privind obligațiunile garantate cu creanțe. Instituțiile de credit reclamă necesitatea stringentă a utilizării emisiunilor
Economia României va crește într-un ritm de 3%, în 2014, după Polonia, care va înregistra cea mai bună performanță a PIB, de 3,1%, între țările