Victor Ponta – prins între furstările din partid și urgențele guvernării
Pentru Victor Ponta, duminică seara s-a încheiat o bătălie, iar luni dimineaţa s-au deschis altele două. Pe de-o parte, Ion Iliescu, Marian Vanghelie, Robert Negoiţă

Imediat după anunţul BEC de luni, conform căruia candidatul ACL a câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a mulţumit celor care l-au
Miniştrii de Externe ai statelor UE au decis luni, în reuniunea de la Bruxelles, să impună sancţiuni personale liderilor rebeli proruşi din estul Ucrainei, informează
Banca Comercială Carpatica (BCC) ar putea fuziona prin absorbţie cu Nextebank, deţinută de Emerging Europe Accession Fund. Termenii acestei fuziuni vor fi discutaţi de acţionari

Joseph Daul, preşedintele Partidului Popularilor Europeni, spune, într-un interviu pentru cursdeguvernare.ro, că România are nevoie, pentru a rămâne credibilă în Europa, de continuarea eforturilor de