Stiri

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis vineri sesizarea Curţii Constituţionale privind suspendarea urmăririi penale a lui Traian Băsescu, din motive de imunitate, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea l-a acuzat de şantaj pe şeful...
20 iunie, 2014
România nu îşi permite acum să renunţe complet la relaţia cu Fondul Monetar Internaţional deoarece trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile pe care şi le-a asumat în domeniul reformelor structurale, pentru a da un semnal pozitiv pieţelor financiare, a declarat...
20 iunie, 2014
Transportatorii rutieri pot cere din iulie restituirea a 4 eurocenţi din acciza suplimentară la carburanţi, după ce s-au înscris în prealabil la ARR. Ministerul Finanţelor Publice a postat vineri proiectul de HG prin care se stabilesc condiţiile, procedura...
20 iunie, 2014
Grupul Realitatea Media şi grupul Adevărul Holding vor funcţiona ca un grup de presă unitar, anunţă vineri publicația online Reporter Virtual. Negocierile dintre Cozmin Guşă şi Cristian Burci (foto), acţionarii majoritari ai celor două companii, s-au finalizat zilele...
20 iunie, 2014
Curtea Constituţională a motivat vineri decizia din 21 mai prin care a constatat că este constituţională Legea insolvenţei. Actul normativ va fi trimis preşedintelui pentru promulgare şi publicat în Monitorul Oficial. Curtea Constituţională a decis, în 21 mai,...
20 iunie, 2014
Mişu Negriţoiu, noul preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, a criticat dur, vineri, piaţa asigurărilor, „o piaţă abuzivă”, cu probleme de fond, distorsiuni structurale, şi cu jucători slabi, procesomani şi fără respect pentru autoritate. „Trebuie mai multă etică...
20 iunie, 2014

Legea insolvenţei a plecat spre promulgare

Curtea Constituţională a motivat vineri decizia din 21 mai prin care a constatat că este constituţională Legea insolvenţei. Actul normativ va fi trimis preşedintelui pentru

Legea insolvenţei a plecat spre promulgare

Curtea Constituţională a motivat vineri decizia din 21 mai prin care a constatat că este constituţională Legea insolvenţei. Actul normativ va fi trimis preşedintelui pentru

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: