Stiri

Judecătoria Sectorului 4 a decis miercuri eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase după executarea unei treimi din pedeapsa de 4 ani şi şase luni în dosarul Zambaccian, dar procurorii DNA au anunţat deja că vor ataca hotărârea. Hotărârea...
23 iulie, 2014
Departamentul pentru Energie nu este de acord cu mărirea indemnizaţiilor membrilor AGA Hidroelectrica şi nici cu acordarea de bonusuri conducerilor companiilor Romgaz şi Nuclearelectrica, a anunţat miercuri ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un comunicat. “În ceea ce...
23 iulie, 2014
UE evalua impunerea de interdicţii de import a gazului şi petrolului din Rusia, în cazul în care cele mai pesimiste scenarii ar fi devenit realitate, susţine EUobserver. Un document întocmit de Comisia Europeană la sfârşitul lunii aprilie şi...
23 iulie, 2014
Rusia își va consolida flota din Marea Neagră, al cărei port de dislocare este la Sevastopol, în Crimeea, peninsulă din sudul Ucrainei anexată în luna martie de Rusia, a anunțat miercuri conducerea militară de la Moscova, informează Agerpres....
23 iulie, 2014
Premierul Victor Ponta a avut marţi prima reacţie fermă privind tragedia aviatică din estul Ucrainei, iar poziţia exprimată de premier este identică celei prezentate luni de preşedintele Traian Băsescu. Încă din momentul producerii tragediei, reacţiile şefului executivului au...
22 iulie, 2014
Miniştrii de Externe ai statelor UE au decis, marţi, extinderea sancţinilor împotriva Rusiei pentru a viza şi companii şi entităţi care „au susţinut material şi financiar sau beneficiază de pe urma decidenţilor ruşi responsabili de anexarea Crimeei sau...
22 iulie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: