Traian Băsescu a promulgat Legea de scădere a CAS. Avertismentele preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că a promulgat legea privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Traian Băsescu consideră în continuare că legea nu

Polonia urmează să creeze o unitate militară comună cu Lituania şi Ucraina, a cărei cartier general va fi stabilit în oraşul polonez Lubin, a anunţat
O echipă de ziariști de la BBC a fost agresată în sudul Rusiei, în timp ce realizau un reportaj pe tema unor soldați rusi despre
După şapte ani de amânări, vineri 19 septembrie începe distribuirea cardului naţional de sănătate, card ce va fi activat la prima vizită la un furnizor
Federaţia Rusia a finanțat cu 82 de milioane de euro manifestările împotriva gazelor de șist din mai multe țări europene, inclusiv România, a declarat, joi,
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, este primit ca oaspete de marcă, joi, la Washington, unde va fi primit în Biroul Oval de preşedintele Barack Obama şi