OMV Petrom scade nivelul investițiilor cu 20% față de anul trecut
OMV Petrom (SNP) va distribui acţionarilor dividende de 634 milioane lei din profitul de anul trecut şi a anunţat pentru anul în curs investiţii estimate

Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Fondurilor Europene creşte de la 304 la 907, iar cel al secretarilor de stat de la doi la patru,
Premierul Victor Ponta, însoțit de cinci miniștri, printre care și ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, va face un turneu în țările arabe în perioada 29
Premierul Victor Ponta s-a aflat marţi la Strasbourg, unde a pledat, în întâlnirile cu oficiali europeni, pentru ”eliminarea discriminării faţă de România şi Bulgaria”, exprimată
Fundația Romanian Business Leaders, care reunește antreprenori și lideri de business importanți din mediul privat din România lansează Re>patriot, un proiect de repatriere prin antreprenoriat
Radu Boroianu a fost ales, marţi, de plenul Senatului în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, el fiind susținut de majoritatea PSD. Radu Boroianu