Proteste la Budapesta, Viktor Orban în Parlamentul European
Sute de demonstranţi s-au adunat marţi seara la Budapesta pentru a protesta împotriva consultării naţionale asupra imigraţiei şi terorismului, în timp ce Viktor Orban s-a

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Sevil Shhaideh a preluat miercuri portofoliul de ministru rămas vacant după demisia lui Liviu Dragnea
Publicația cursdeguvernare.ro organizează conferința ”Capital autohton: România producătoare, România exportatoare”, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Evenimentul are loc miercuri, 20
George Maior şi Emil Hurezeanu au fost audiaţi şi au primit avizul pozitiv al comisiilor reunite de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Audierile
Deputații din Comisia juridică au aprobat propunerea legislativă privind insolvența persoanelor fizice, urmând ca plenul Camerei Deputaților să dea miercuri votul final, astfel încât legea
Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul pentru numirea lui Daniel Horodniceanu în funcția de procuror-șef al al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate