Dosarul Carom, sentință definitivă: Ovidiu Tender, 12 ani și 7 luni închisoare
După 9 ani de la trimiterea în judecată a dosarului „Carom”, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au pronunțat, luni, decizia definitivă în acest caz: Ovidiu

Lupta pentru viitorul premierului român Victor Ponta se mută în Parlament, unde acesta va încerca să se folosească de majoritatea pe care o deţine coaliţia
Consiliul Concurenţei a câştigat toate procesele cu companiile sancţionate pentru trucarea a două licitaţii organizate de Transgaz SA Mediaş. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Cel mai mare grup bancar german, Deutsche Bank, a anunțat duminică nominalizarea britanicului John Cryan (foto) în postul de director general, după demisia surprinzătoare a
Pentru prima oară în ultimii 13 ani, președintele Turciei este nevoit să deschidă discuții pentru formarea unei coaliții majoritare în Parlamentul de la Ankara. Scrutinul
Premierul moldovean Chiril Gaburici va fi audiat de Procuratura Generală în dosarul privind falsificarea actelor de studii ale acestuia, transmite PRO TV Chişinău. Portalul deschide.md