Dominique Strauss-Kahn a fost achitat de acuzaţia de proxenetism
Tribunalul Corecţional din Lille l-a achitat vineri pe fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn în „procesul Carlton”, în care acesta era acuzat de proxenetism

PNL nu a reușit nici la a treia moțiune inițiată împotriva guvernului Ponta să determine plecarea acestuia de la Palatul Victoria. Moțiunea liberalilor a întrunit,
Premierul moldovean Chiril Gaburici și-a anunțat vineri demisia din funcție, anunță agenția UNIMEDIA. „Ieri am spus că voi veni cu declarații și iată-mă în fața
Ioan Rus a demisionat joi din postul de ministru al Transporturilor, în urma declaraţiilor sale, făcute cu o zi înainte la postul Digi24, referitoare la
Cele mai importante organizații media- Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch și Convenția Organizațiilor de Media- solicită guvernului să renunțe la schema de ajutor de stat
Ministrul de Finanțe al Islandei a anunțat miercuri o nouă măsură radicală în plan intern: orice companie care dorește să își transfere fonduri în străinătate