Conferinţă PwC / 10 măsuri pentru fiscalizarea economiei gri
Aplicarea unui set de zece măsuri, cum ar fi limitarea plăţii în numerar a salariilor, acordarea ajutoarelor sociale prin carduri preplătite şi loteriile fiscale ar

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a resping plângerea lui Adrian Năstase împotriva statului român, legată de dosarul „Trofeul calităţii”, se arată într-un comunicat al Curţii.
Publicarea pe site-ul Ministerului de Finanţe a proiectului de buget pe 2015 a general o reacţie a procurorului şef al DNA, care dorea ca bugetul
Guvernul a decis miercuri, prin adoptarea unui memorandum, înfiinţarea Agenţueu pentru administrarea bunurilor sechestrate, în subordinea Ministerului Justiţiei, anunţă instituţia într-un comunicat de presă. Instituţia
La capitolul Proiecte prioritare ale Ministerului Transporturilor pentru anul 2015 şi de perspectivă, principalele obiective de investiţii propuse pentru perioada 2015-2017 prin bugetul de stat
Proiectul bugetului de stat pe 2015 ia în considerare venituri în sumă de 107,6 miliarde lei şi cheltuieli în sumă de 126,7 miliarde lei, cu