Unul din cele mai mari depozite de litiu din lume a fost descoperit în Germania
Unul din cele mai mari depozite de litiu din lume a fost descoperit în Germania, acesta fiind confirmat în cadrul unui studiu geologic la resurse

Coaliția a ajuns luni la consens pe proiectul rectificării bugetare, acesta urmând să fie publicat spre dezbatere publică, în câteva ore, iar miercuri sau joi
Chatboţii de inteligenţă artificială dezvoltaţi de Meta includ acum limitări ce vizează potenţiala folosire a acestora pentru abuzarea copiilor şi limitează conversaţiile nepotrivite cu cei
OPEC+ va decide cel mai probabil o nouă majorare a producției de petrol a cartelului cu cel puțin 137.000 barili pe zi (bpz) la reuniunea
Fostul președinte Traian Băsescu (foto) a postat, luni dimineață, pe Facebook un mesaj de impact după victoria categorică formațiunii proeuropene PAS la alegerile parlamentare din
Coaliția de guvernare s-a reunit, luni, la Palatul Victoria, într-o nouă ședință, pentru a continua discuțiile despre forma finală a proiectului privind rectificarea bugetară, potrivit