SUA confiscă un al doilea petrolier în largul Venezuelei. Reacția promptă de la Caracas
Statele Unite au confiscat sâmbătă un al doilea petrolier în largul Venezuelei în numele a ceea ce Washingtonul prezintă drept o luptă împotriva traficului de

Primarul Ciprian Ciucu (foto) a declarat, sâmbătă, că Primăria Capitalei și instituţiile din subordinea acesteia au datorii de peste 2 miliarde de lei. Mare parte
Ionuț Dumitru (foto), consilierul premierului Ilie Bolojan, a declarat că nu mai sunt necesare creşteri de taxe şi impozite în momentul de faţă, nici pentru
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a declarat, sâmbătă, că Washingtonul a propus primele negocieri față în față între Ucraina și Rusia din ultimele șase luni, în
Negociatorii americani se vor întâlni sâmbătă în Florida cu oficialii ruși pentru noi discuții menite să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, în contextul în
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, sâmbătă, că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiţie. Șeful statului a