Ce urmează, concret, în Gaza după acordul Israel-Hamas. Pașii celor 20 de puncte ale planului de pace
La finalul a trei zile de negocieri intense în Egipt, Israelul și Hamas au ajuns la un acord asupra primei faze a planului de pace

Lipsa banilor, teama de risc și lacunele educaționale îi țin pe români departe de piața investițiilor și îi fac vulnerabili în fața fraudelor financiare, potrivit
China a înăsprit controlul exporturilor de pământuri rare și tehnologii conexe, interzicând în același timp cetățenilor săi să participe la activități miniere neautorizate în străinătate,
În luna ianuarie, un incendiu a mistuit uriașa unitate de stocare a energiei electrice în baterii a companiei Vistra Corp din Moss Landing, în nordul
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) ar trebui reformată pentru a sprijini, prin digitalizare, dezvoltarea mediului de afaceri, iar acest lucru este cunoscut inclusiv de către
Poșta Română a anunțat oficial joi intrarea pe segmentul de curierat rapid, prin lansarea unui nou brand care poartă numele ”Zor”. Serviciul a fost catalogat