Inflaţia din zona euro a încetinit la 2% în decembrie
Inflaţia din zona euro s-a situat la 2% în luna decembrie, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Eurostat, confirmând estimările economiştilor chestionaţi de Reuters şi

Deficitul bugetar al României, pe metodologia națională (cash), este posibil să fi încheiat anul 2025 sub 8% din PIB, potrivit unei estimări a analiștilor BCR
Lockheed Martin a ajuns la un acord pe șapte ani cu Pentagonul pentru a crește capacitatea anuală de producție a interceptorilor PAC-3 (Patriot Advanced Capability)
Preşedintele american, Donald Trump, a semnat miercuri o proclamaţie prin care retrage Statele Unite din 35 de organizaţii care nu ţin de Organizaţia Naţiunilor Unite
Negociatorii americani și ucraineni au rămas la Paris după reuniunea de marți a „Coaliției celor care vor”, pentru a reexamina concesiile teritoriale și soarta centralei
Detaliile privind referendumul referitor la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vor fi stabilite zilele următoare, a anunțat președintele Nicușor Dan marți seara. În luna decembrie,