Contract record la Cupru Min, cu Glencore
Cupru Min Abrud, societate care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale țării, a anunțat că noul

Exporturile Japoniei au crescut în decembrie cu 5,1% față de aceeași lună din anul precedent, determinate de livrările masive de semiconductori, în ciuda tarifelor SUA
Guvernul și reprezentanții primăriilor s-au întâlnit miercuri pentru o primă ședință privind modalitatea în care se vor finanța primăriile în 2026, conturându-se o soluție de
Cheltuielile de personal au fost cu 4,6 mld. lei mai mici în semestrul al doilea di 2025 decât în S2 2024, potrivit datelor prezentate de
Producția industrială din SUA a crescut neașteptat în decembrie, pe fondul avansului sectorului metalurgic, care a compensat scăderea de la fabricile de asamblare a autovehiculelor,
Cele mai mari federații sindicale din educație – FSLI și Spiru Haret – acuză Guvernul că sacrifică viitorul elevilor prin aplicarea măsurilor de austeritate adoptate