Stiri

Președintele Traian Băsescu i-a cerut, luni, noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, să nu critice Direcția Națională Anticorupție, așa cum a făcut-o Crin Antonescu, liderul PNL părăsind ceremonia chiar înainte de scurtul discurs al șefului statului. La ceremonia...
26 august, 2013
Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul pentru numirea liberalei Ramona Mănescu în funcția de ministru al Transporturilor, a anunțat Palatul Cotroceni. Ramona Mănescu, în vârstă de 40 de ani, a fost propusă luni dimineața de premierul Victor...
26 august, 2013
Creditul bancar acordat firmelor și populației rezidente a scăzut, în timp ce economiile acestora au crescut ușor, dar mai accentuat pe depozitele în euro, în perioada 31 iulie 2012 – 31 iulie 2013, relevă datele comunicate luni de...
26 august, 2013
Biroul Politic al PNL a decis duminică, în premieră, să propună prim-ministrului Victor Ponta doi liberali pentru funcția de ministru al Transporturilor, pe deputatul Nini Săpunaru și pe europarlamentarul Ramona Mănescu, soția primarului sectorului 6, Rareș Mănescu. UPDATE....
25 august, 2013
PNL și PSD trebuie să stabilească, la sfârșitul acestei luni, la reuniunea USL de la Constanța, atitudinea comună pe care o vor avea cele două partide față de un presupus partizanat al unor instituții care trebuie să fie...
25 august, 2013
Senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu (foto) a calificat duminică drept o cedare în fața PSD gestul PNL de a-i oferi premierului Victor Ponta posibilitatea de a alege între două nominalizări la Ministerul Transporturilor. ”Gestul liberal, repet, fara precedent...
25 august, 2013
Preşedintele Rusiei a avertizat Ucraina că Moscova va impune măsuri protecţioniste în cadrul Uniunii vamale a fostelor republici sovietice, dacă Kievul alege relaţii politice şi comerciale mai strânse cu UE, scrie Financial Times. După mai bine de o...
25 august, 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că așteaptă ca PNL să-i propună la Ministerul Transporturilor un bun profesionist în domeniu, cu imagine foarte bună. „Sunt absolut convins că este interesul meu şi al PNL ca cel care va...
24 august, 2013
România a cerut Comisiei Europene creșterea prețului minim de intervenție la cereale, în condițiile unei ieftiniri excesive ca urmare a producției mari, a declarat vineri, la Alba Iulia, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. ”E o producţie foarte mare, şi...
23 august, 2013
Premierul Victor Ponta refuză să-l propună pe deputatul liberal Nini Săpunaru în funcția de ministru al Transporturilor, urmând să solicite PNL o nouă nominalizare, susține vineri agenția Mediafax, citând surse politice. „Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu...
23 august, 2013
Guvernul vrea să reorganizeze serviciile de ambulanță județene pe regiunile de dezvoltare, Târgu Mureș urmând să găzduiască Ambulanța Centru, care să aibă în coordonare și județele Sibiu și Brașov, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern lansat vineri...
23 august, 2013
Guvernul ucrainean vrea să importe gaze naturale din România, vizând încheierea unui acord în luna octombrie, a declarat ministrul ucrainean al energiei şi industriei cărbunelui, Eduard Stravytsky. El a precizat că Ucraina speră să semneze acorduri pentru livrarea...
23 august, 2013
Deputatul liberal Nini Săpunaru, fost șef al Direcției Generale a Vămilor, a declarat, joi, că va fi propus de PNL pentru funcția de ministru al Transporturilor. „Am fost întrebat dacă aş accepta propunerea, din partea dânsului, pentru funcţia...
22 august, 2013
Compania petrolieră Chevron a obţinut certificatul de urbanism pentru explorarea gazelor de şist într-o nouă zonă din judeţul Vaslui, a patra de până acum, după ce Consiliul Judeţean eliberase aceleaşi document, în decembrie 2012 şi ianuarie 2013, pentru...
22 august, 2013
Investitorii ruşi vor ajunge să controleze aproximativ 60% din Bank of Cyprus, cea mai mare bancă comercială din Cipru, informează joi New York Times, citat de Agerpres. Achizițiile rusești în Cipru apar ca urmare a programului de asistenţă...
22 august, 2013
Grupul ceh de utilităţi CEZ a anunţat miercuri că a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la decizia României de a amâna acordarea unor certificate verzi, măsura care ar putea costa compania cehă până la 66...
22 august, 2013
Militarul american Bradley Manning, găsit vinovat că a oferit sute de mii de documente secrete site-ului WikiLeaks, a fost condamnat la 35 de ani de închisoare, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Mediafax. Manning, în vârstă de...
21 august, 2013
Plenul Camerei Deputaților se va reuni în 2-3 săptămâni pentru a decide dacă va cere sau nu procurorilor să declanșeze urmărirea penală a deputatului liberal Ovidiu Silaghi (foto), fost ministru al Transporturilor, a declarat miercuri președintele forului parlamentar,...
21 august, 2013
Blocajul în comunicarea între ramurile puterii executive a României se agravează, președintele Traian Băsescu afirmând miercuri că este în imposibilitatea de a-l contacta telefonic pe premierul Victor Ponta. Băsescu a criticat faptul că agricultorii nu beneficiază de certificatele...
21 august, 2013
Ministerul Fondurilor Europene propune miercuri reintroducerea unor controale și măsuri suplimentare de verificare a corectitudinii proiectelor de construcții pe fonduri europene, pentru a se evita abateri care să conducă la corecții financiare. Ar urma astfel să se reintroducă...
21 august, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: