Stiri

Fost guvernator al statului Florida, Jeb Bush, şi-a lansat luni candidatura la preşedinţia Statelor Unite, promiţând să „repare” un Washington „disfuncţional” în opinia sa, relatează Euronews. Jeb Bush, în vârstă de 62 de ani, a intrat în cursa...
16 iunie, 2015
Ieșirile din depozitele băncilor elene s-au situat, luni, la aproximativ 400 de milioane de euro din cauza temerilor privind incapacitatea țării de a-și achita datoriile, au declarat marți, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Publicul...
16 iunie, 2015
Adunarea Generală a ONU și-a ales luni noul președinte pentru un an: președintele parlamentului danez Mogens Lykketoft. El îi va succeda în septembrie fostului ministru ugandez de externe Sam Kutesa, anunță Agerpres. În virtutea sistemului de rotație în...
16 iunie, 2015
Consiliul fiscal a emis, marți, un aviz negativ asupra proiectului de Ordonanță de Urgență care ar extinde sfera de aplicare a cotei reduse de TVA de 9% la servicii de retransmitere a programelor de televiziune prin rețele de...
16 iunie, 2015
UE trebuie să se pregătească pentru declanşarea „stării de urgenţă”, din cauza riscului intrării Greciei în incapacitate de plăţi, afirmă Guenther Oettinger (foto), comisarul UE pentru Economie şi Societate Digitală. Solicitarea comisarului european vine în aceeași zi, luni,...
15 iunie, 2015
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele patru luni ale acestui an un deficit de 27 milioane euro, față de un deficit de 326 milioane euro în aceeași perioadă din 2014. Deși rezultatul este mai...
15 iunie, 2015
Investiţiile străine directe au crescut în primele patru luni cu 48%, în condiţiile în care în aprilie acestea s-au situat cu 41% sub nivelul din martie, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). „Investiţiile directe ale nerezidenţilor în...
15 iunie, 2015
CSM a dat luni un aviz negativ asupra majorității propunerilor legislative de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, printre prevederile cu care magistraţii nu sunt de acord fiind dezincriminarea conflictului de interese şi modificarea...
15 iunie, 2015
Avocata premierului Victor Ponta, Loredana Radu (foto), a mers luni dimineaţă la DNA şi, potrivit Digi 24, a anunțat că prim-ministrul nu poate fi prezent la audierile programate deoarece se operează la genunchi, în Turcia. Premierul Victor Ponta...
15 iunie, 2015
Grecia intră în ceea ce analiștii Bloomberg denumesc ”săptămâna ultimelor șanse”, în condițiile în care ultimele negocieri de sâmbătă, purtate între Grecia și creditorii săi, au eșuat. Potrivit agenției americane, moneda euro s-a depreciat imediat după ce, la...
15 iunie, 2015
Creșterea prețurilor în aprilie 2015 a fost de 0,47%, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Rezultatul mai slab decât în aceeași lună a anului trecut a dus aproape la dublarea bruscă a inflației anuale de la...
14 iunie, 2015
La câteva ore după respingerea moțiunii de cenzură în Parlament, premierul Victor Ponta a plecat în Azerbaidjan, pentru a asista la ceremonia organizată la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku. Prezența premierului în Azerbaidjan a stârnit reacții negative...
14 iunie, 2015
Comitetulul de Monitorizare pentru Programul Operational Competitivitate 2014-2020 a aprobat vineri calendarul lansărilor de apeluri din cadrul Axei Prioritare I- „Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor”. Potrivit documentelor oficiale, firmele trebuie să...
14 iunie, 2015
Liderul UNPR, Gabriel Oprea, ameninţă cu retragerea de la guvernare dacă PSD ”modifică pe furiş” Codul Penal în Parlament, el spunând că le-a transmis acest lucru şi premierului Victor Ponta şi PSD. „I-am spus-o şi lui Victor Ponta,...
14 iunie, 2015
Pentagonul intenţionează să staţioneze armament greu, între care tancuri, precum şi 5.000 de militari în câteva state est-europene şi în ţările baltice, au declarat oficiali americani şi din cadrul NATO. Mișcarea strategică, relatează New York Times, este menită...
14 iunie, 2015
Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, vineri, Strategia Națională de Apărare a Țării și solicitarea de a se adresa Camerei Deputaților și Senatului pe această temă pe data de 22 iunie. În documentul publicat de Administrația Prezidențială, identificarea...
12 iunie, 2015
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, 10 decrete pentru acreditarea unor ambasadori, între aceştia numărându-se Emil Hurezeanu – ambasador în Germania și Adrian Cioroianu – delegat permanent al României pe lângă UNESCO. Față de cele 14 propuneri de...
12 iunie, 2015
Tribunalul Corecţional din Lille l-a achitat vineri pe fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn în „procesul Carlton”, în care acesta era acuzat de proxenetism în formă agravată, relatează postul BFMTV în pagina electronică. Dominique Strauss-Kahn a rămas...
12 iunie, 2015
PNL nu a reușit nici la a treia moțiune inițiată împotriva guvernului Ponta să determine plecarea acestuia de la Palatul Victoria. Moțiunea liberalilor a întrunit, vineri, 194 voturi ”pentru”, cu 84 mai puțin decât majoritatea cerută de lege....
12 iunie, 2015
Premierul moldovean Chiril Gaburici și-a anunțat vineri demisia din funcție, anunță agenția UNIMEDIA. „Ieri am spus că voi veni cu declarații și iată-mă în fața cetățenilor. Consider că cetățenii sunt egali în fața legii, cred că un premier...
12 iunie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: