Preşedintele Iohannis a fost primit de Regele Spaniei
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, de Regele Spaniei Felipe al VI-lea, la Palatul Zarzuela din Madrid. Aflat vizită oficială în Spania în perioada

Declaraţia de la finalul reuniunii-maraton a Eurogroup confirmă faptul că premierul Tsipras a promis la Bruxelles să implementeze imediat o serie de reforme chiar mai
Premierul Victor Ponta a fost pus sub inculpare, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova. Potrivit Mediafax, procurorii urmează să
Premierul Victor Ponta a venit luni la DNA, în cârje, pentru a fi audiat în dosarul „Turceni-Rovinari”. Premierul a aflat pe data de 5 iunie
UPDATE 2 Declaraţia de la finalul reuniunii-maraton a Eurogroup confirmă faptul că premierul Tsipras a promis la Bruxelles să implementeze imediat o serie de reforme
Aproape 4.000 de persoane au fost puse sub control judiciar şi alte 1.520 arestate la domiciliu în ultimele şase luni, la începutul lunii iulie fiind
Premierul Victor Ponta și-a anunțat duminică, printr-o scrisoare adresată principalilor lideri ai partidului și publicată și pe contul său de Facebook, retragerea din funcția de
”Drama financiară a Greciei ține prima pagină a presei internaționale de cinci ani din cauza încăpățânării creditorilor noștrii de a refuza restructurarea datoriilor” – scrie
Miniştrii Finanţelor din zona euro nu au reuşit, sâmbătă, după aproximativ nouă ore de negocieri, să ajungă la un acord asupra reformelor promise de Grecia
Grecii se mobilizează împotriva deciziei Guvernului Tsipras de a aproba politici de austeritate: pensionarii au protestat vineri în faţa Ministerului de Finanţe şi un amplu
Reprezentanţi din 17 state europene din interiorul şi din afara UE, între care şi România, discută vineri un plan de îmbunătăţire a infrastructurii energetice prin
Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României (POIM) pentru perioada 2014-2020, în valoare de circa 9,5 miliarde euro din fondurile UE,
Rompetrol, a doua companie petrolieră pe piaţa locală, şi ENI România au pierdut irevocabil procesul cu Consiliul Concurenţei, prin care atacaseră amenda primită pentru o
Preşedinţia şi Guvernul îşi pasează una alteia iniţiativa majorării prin ordonanţă de urgenţă a salariilor primilor 48 de demnitari ai statului român. Pe fondul recentelor
Preţurile de consum au scăzut în iunie cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la
Guvernul de la Atena a trimis joi seară, creditorilor săi (UE, BCE, FMI), propunerile de măsuri pentru care speră să obțină un ajutor financiar pentru
Cancelarul Angela Merkel rămâne neînduplecat în chestiunea negocierilor cu Grecia. Potrivit Reuters, cancelarul german a afirmat joi, cu referire la posibilitatea restructurării datoriilor Greciei: „În
Oficiali ai Uniunii Europene au acuzat joi compania MasterCard că percepe clienţilor săi comisione la plăţile cu cardul mărite artificial. „Suspectăm faptul că MasterCard creşte
Într-o lume în care tehnologia digitală transformă ireversibil piețe și industrii, iar incertitudinea geopolitică și economică ține în șah o mare parte a globului, capacitatea
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asigurătorii, punând sechestru asupra unor bunuri ce aparţin companiei