Stiri

Ministrul de interne britanic, Amber Rudd, a declarat că studiază posibilitatea introducerii unui sistem de permise de muncă pentru a controla imigrația din statele Uniunii Europene, astfel încât numărul să scadă și să fie totuși primiți cei care...
11 septembrie, 2016
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că nu exclude varianta adoptării prin ordonanță de urgență a proiectului prin care se dorește transpunerea directivei europene privind confiscarea extinsă. Pentru asta însă va trebui acceptul premierului Dacian Cioloș. „Nu exclud,...
11 septembrie, 2016
Președintele Franței, Francois Hollande, vine luni în România, iar marți va discuta cu omologul său, Klaus Iohannis, despre pregătirea summitului informal de la Bratislava dedicat viitorului Europei după Brexit. La București, Francois Hollande va avea a doua sa întrevedere...
11 septembrie, 2016
Bani din fondurile operative al DIPI ar fi fost cheltuiţi pentru băuturi alcoolice consumate la la întâlniri festive sau de natură informativ-operativă la care au participat şefii parchetelor, ai altor servicii de informaţii şi conducerea Preşedinţiei, potrivit rechizitoriul...
11 septembrie, 2016
Vicepreședintele Comisiei Europene – Maroš Šefčovič, comisarul pentru politici climatice și energie – Miguel Arias Cañete, miniștrii energiei din 12 state din UE și din Comunitatea Energiei, au semnat vineri, la Budapesta, o serie de acorduri importante privind...
11 septembrie, 2016
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de lege conținând o serie de măsuri care permit o mai mare flexibilitate pentru şoferi în încheierea unei poliţe obligatorii, o mai bună monitorizare a pieţei, precum şi posibilitatea...
11 septembrie, 2016
Americanii le-au trimis sâmbătă o scrisoare grupurilor de opoziție din Siria, avertizându-le asupra consecințelor „groaznice” pe care le-ar avea cooperarea cu gruparea Fateh al-Sham, cunoscută anterior ca Frontul al-Nusra,  al organizație jihadiste al-Qaida. Scrisoarea este semnată de trimisul...
11 septembrie, 2016
Un număr de 20 de imigranţi sirieni, iranieni şi irakieni, printre care şi 7 copii, au fost prinşi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, încercând să treacă ilegal în Ungaria. Printre cei prinşi se află și refugiați care...
11 septembrie, 2016
Frauke Petry (foto), lider al partidului german de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), avertizează că se poate ajunge la un „război civil” în Germania dacă „vor sosi mai mulți bărbați tineri, imigranți, puțin educați și adesea agresivi”, scrie...
11 septembrie, 2016
Comisia Europeană va publica în acest an un proiect de lege privind călătoriile în spaţiul comunitar ale cetățenilor din state terțe. Documentul introduce un sistem de vize pe modelul celui din SUA, Canada și Australia și a fost...
11 septembrie, 2016
Ministrul Justiției, Raluca prună, care a respins de mai multe ori varianta amnistierii sau grațierii colective, anunță o posibilă eliberarea condiționată a câtorva mii de condamnați cu executare, astfel încât să crească spațiul ce le revine deținuților din...
10 septembrie, 2016
Ministrul finanțelor, Anca Dragu, a avut sâmbătă o întrevedere cu omologul său german, Wolfgang Schauble, în marja reuniunii ECOFIN de la Bratislava. Cei doi au discutat despre intensificarea relațiilor comerciale dintre cele două țări și creșterea „impresionantă” a economiei...
10 septembrie, 2016
Serghei Lavrov și secretarul de stat american John Kerry au anunțat vineri noaptea un acord între SUA și Rusia referitor la Siria.  Secretarul de stat Kerry a explicat că SUAau făcut concesii ținând cont de posibilitatea ca Rusia...
10 septembrie, 2016
Fostul premier rămâne cu 60 de zile de control judiciar în cel mai nou dosar de corupție în care a fost pus sub acuzare, dar judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au eliminat două dintre...
10 septembrie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a discutat vineri, la Berlin, cu cancelarul german – Angela Merkel, premierul belgian – Charles Michel, şi cu cel luxemburghez – Xavier Bettel, despre Europa după Brexit. Întrevederea face parte din seria consultărilor pe care...
9 septembrie, 2016
Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE (liberali) din PE și fost premier belgian, cunoscut pentru poziția sa pro-mai multă Europă, a fost desemnat joi pentru a reprezenta legislativul Uniunii la negocierile cu Marea Britanie privind Brexitul. Este al doilea...
9 septembrie, 2016
Câteva sute de milioane de euro destinate inițial agriculturii din România și rămase nefolosite, vor fi redistribuite statelor cu mulți refugiați, pentru cheltuielile cu imigranții, a declarat ministru Achim Irimescu. ”Banii alocaţi de Uniunea Europeană României, dar neabsorbiţi...
9 septembrie, 2016
Controlul Ministerului Sănătății la Spitalul CF2, în cazul femeii care a intrat în comă fiindcă a primit sânge dintr-o altă grupă decât cea necesară, a constatat o mulțime de nereguli grave. Printre acestea, și faptul că unitatea funcționează nelegal...
9 septembrie, 2016
Criteriile, condiţiile, procedura de calcul a scutirii şi documentele justificative necesare la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţilor de cercetare-dezvoltare au fost adoptate printr-un ordin...
9 septembrie, 2016
Directorul Klaus Leiders (foto) a demisionat din fruntea CE Oltenia, el explicând publicației locale Pandurul că va trebui să plece la Londra deoarece i-a fost finanţat un proiect personal. Leiders a precizat că păstrarea poziției la CE Oltenia...
9 septembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: