BNR menține dobânda de politică monetară la 1,75% pe an
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis joi menținerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an și păstrarea nivelurilor actuale

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 s-a autosesizat și a deschis dosar penal în rem (pe faptă) pentru plagiatul din lucrarea de doctorat a
Cancelarul Austriei, Christian Kern (foto), a cerut miercuri Uniunii Europene să oprească negocierile de aderare a Turciei la blocul comunitar din cauza masivei represiuni guvenamntale
UPDATE 13.30: În dosar ar fi implicate cinci instituții de media, la care se efectuează acum percheziții și se ridică documente și înscrisuri. De asemenea, Parchetul
În sistemul sanitar românesc funcţionează 108 spitale publice şi 34 private cu unităţi de transfuzie sanguine fără autorizaţie, printre acestea 19 fiind doar în Bucureşti,
Gregor Aufhauser (foto), directorul general al Societăţii Companiilor Hoteliere Grand SRL, care administrează Hotelul Marriott din Capitală, a fost plasat sub control judiciar, fiind urmărit
BRD a anunţat miercuri dimineaţă schimbarea directorului general al băncii, în locul lui Phillipe Lhotte fiind numit Francois Bloch (foto), fost prim vicepreşedinte executiv la
Guvernul a aprobat miercuri participarea României la un proiect de analiză specifică realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind 5 sectoare-cheie din
Guvernul a aprobat miercuri eliberarea primei tranșe, în valoare de 60 de milioane de euro, din asistența financiară rambursabilă pentru Republica Moldova. Banii vor fi
Guvernul a declarat ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana, zi de doliu național pe teritoriul României, a anunțat, miercuri, purtătorul de
Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat marți concedierea a 94 de angajaţi, care erau anchetaţi pentru presupuse legături cu mişcarea Fethullah Gulen. „Federaţia consideră
România este printre statele cu cei mai puţini turişti străini înregistraţi în structurile de primire turistică, aproximativ 2 milioane de persoane în 2015. Această performanță așează România pe
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport (RET) pe următorii 10 ani – investițiile programate
Liviu Mihaiu știa că Sorin Ovidiu Vîntu aranjează cu factori politici numirea sa în funcția de guvernator al Deltei, potrivit declarațiilor date de fostul jurnalist
Donald Trump (candidatul republicanilor la alegerile prezidențiale de anul acesta), „nu este calificat” pentru a deveni preşedinte al Statelor Unite, a declarat președintele SUA, Barack
Victor Ponta ar putea fi exclus din avocatură pe 23 august. Atunci va discuta Baroul București cererea Monicăi Macovei de excludere din această breaslă a
Coreea de Sud a suspendat marți 80 de variante de modele Volkswagen, Audi și Bentley și a amendat grupul cu 17,8 miliarde de woni (16,06
Direcția de Sănătate Publică (DSP) București a amendat marți o asistentă de la CF2, cu 700 de lei, pentru eroarea medicală de săptămâna trecută când
Autoritățile turce au emis mandate de arestare pentru 100 de membri ai personalului unui spital militar din Ankara, inclusiv medici, a anunțat marți televiziunea privată
Cooperarea dintre Bulgaria și Grecia ar putea fi un model pentru Balcani așa cum cooperarea dintre Germania și Franța este un model pentru Europa. La