Cancelarul Scholz, discuții despre extinderea Schengen cu cancelarul Nehammer
Cancelarul austriac Karl Nehammer a anunțat miercuri, după ședința de guvern, că va primi vizita cancelarului german Olaf Scholz, care vine în Austria pentru o

Universitatea București l-a validat miercuri, în urma ședintei Senatului, pe Antonio Amuza, în calitate de asistent universitar la Facultatea de Jurnalism și științele comunicării. Antonio
Cele două noi reactoare pe care Nuclearelectrica vrea să le construiască la Cernavodă necesită investiții de minim 6,5 miliarde euro (7,29 miliarde dolari) a declarat
Fondul Proprietatea a anunțat miercuri că a vândut și acțiunile supra-alocate acordate agentului de stabilizare a prețului pentru a acțiunile Hidroelectrica, indicând că a vândut
În cazul în care vrei să investești la bursă în companii stabile, ce emit titluri de capital ale căror prețuri nu sunt volatile, atunci trebuie
Cinci membri UE din Europa Centrală cer împreună Uniunii Europene să prelungească interdicția importurilor de cereale din Ucraina dincolo de termenul limită de 15 septembrie,