Zona euro – contracție în T3 – prognoză și mai rea pentru S2
Economia zonei euro s-a contractat în al treilea trimestru din acest an și nu va reveni pe creștere prea curând arată indicele PMI pentru septembrie,

Azomures a încheiat în aceste zile contracte de achiziționare de gaze naturale, care permitreluarea producției de îngrășăminte la 50% din capacitatea totală a fabricii, începând
În Uniunea Europeană se discută tot mai mult despre energie electrică din hidrogen, iar în anul 2020, Comisia Europeană a propus o strategie a hidrogenului
Armenia a cerut sâmbătă, de la tribuna Adunării Generale, trimiterea „imediată” în Nagorno Karabah a unei misiuni ONU pentru a monitoriza situaţia pe teren, în
Întreaga populație a Chinei, de 1,4 miliarde locuitori, nu este sficientă pentru a popula toate apartamentele nelocuite la nivel național, a declarat sâmbătă un fost
Deși încearcă să își reducă dependența de China atunci când este vorba de „produse strategice”, aceasta nu înseamnă că UE se deconectează de China, cu