Stiri

Agenția Națională de Administrare Fiscală se disculpă în privința performanțelor și anunță că a crescut gradul de colectare, veniturile la buget fiind de 346,5 mld lei în primele 10 luni din acest an, cu aproape 37 mld lei...
16 noiembrie, 2023
Preşedintele Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping au convenit miercuri să ia măsuri pentru a reduce producţia de fentanil şi să restabilească comunicarea militară la nivel înalt, a declarat, la încheierea întâlnirii lor din apropiere de San...
16 noiembrie, 2023
Acțiunile companiei Antibiotice (ATB ) producătorul român de medicamente generice, listat la Bursa de Valori București (BVB) de 26 de ani, vor fi incluse în indicii furnizorului global de indici MSCI, începând cu prima zi de tranzacționare din...
15 noiembrie, 2023
În acest ghid vom detalia ce este machine vision și cum anume este folosită această tehnologie împreună cu inteligența artificială. Ce înseamnă machine vision Machine vision, sau viziunea computerizată, desemnează abilitatea unui computer de a vedea, se arată...
15 noiembrie, 2023
Datele semnal privind evoluția PIB arată zona euro aflată în pragul unei recesiuni, dar nu atât de clar ca să se poată spune dacă se va intra în anul 2024 pe minus sau plus. Vestea bună pentru cele...
15 noiembrie, 2023
Aflat în cea de a doua zi a turneului de zece zile în Africa, președintele Klaus Iohannis a mers miercuri în plimbare prin Parcul Național Nairobi, împreună cu soția, Carmen Iohannis. Pe agenda oficială a vizitei, publicată luni...
15 noiembrie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: