Stiri

Un înalt oficial militar al NATO a cerut miercuri actorilor publici și privați din Occident să se pregătească pentru o eră în care ”orice s-ar putea întâmpla”, în orice moment, inclusiv lupta declanșarea unui război. „Avem nevoie de...
17 ianuarie, 2024
Iran a lansat atacuri aeriene pe teritoriul Pakistanului, care se pare că au vizat un grup militant sunit, în cel mai recent semn al unui val de violență care se răspândește în Orientul Mijlociu, scrie The Guardian. Ministerul...
17 ianuarie, 2024
Fermierii şi transportatorii au continuat marți protestul, în București și în mai multe județe, în paralel cu derularea unor noi negocieri pe care le consideră un avans spre rezolvarea nemulțumirilor, dar insuficiente. Marți, ministrul Transporturilor a încheiat cu...
16 ianuarie, 2024
Aproximativ 150 de şoferi ucraineni şi turci ale căror camioane au fost blocate la intrarea în oraşul Siret, din cauza protestelor fermierilor, au organizat, la rândul lor, o acţiune de protest în centrul localităţii Siret, conform șefului Inspectoratului de...
16 ianuarie, 2024
Compania aerospațială și de securitate, Lockheed Martin, a prelungit marțiord de colaborare între Laboratorul său de Cercetare și Leadership în domeniul Științei, Tehnologiei și Ingineriei (STELaRLab) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) în domeniul inteligenței artificiale.  Acordul extinde...
16 ianuarie, 2024
Ministerul Apărării a anunţat marţi că va organiza, în 2024, exerciţii de mobilizare în şase judeţe. Acestea urmăresc completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor, realizarea coeziunii de acțiune între militarii activi şi rezervişti, precum şi instruirea...
16 ianuarie, 2024

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: