Ce autonomie are Tesla – Model Y, Model 3, Model S și Model X
Autonomia este o caracteristică extrem de importantă a unei mașini electrice, care poate influența major decizia de a cumpăra un model sau altul. Din acest

Ritmul scăderii activității economice în zona euro a încetinit în prima lună a anului, însă îmbunătățirea perspectivelor din industrie a fost contrabalansată parțial de o
Liderii UE iau în calcul așa-numita „opțiune nucleară”, adică suspendarea dreptului de vot (prevăzută la Art. 7 din Tratatul UE) al Ungariei, dacă Viktor Orban
Adrian Năstase a anunțat retragerea din expoziția „Victor Brauner. Între oniric şi ocult” a tablourilor ce-i aparțin, întrucât se simte ofensat de suspiciunea de fals
Economia a crescut într-un ritm mult mai rapid decât erau aşteptările, în timp ce inflaţia a încetinit în ultimele trei luni ale anului 2023, SUA
Primarul comunei Gura Teghi din judeţul Buzău, Gheorghe Micleru (foto), a fost reţinut, împreună cu alte persoane, într-un dosar în care sunt acuzați de mai