Ce propune aliaților Jens Stoltenberg legat de ajutorul militar pentru Ucraina
Miniștrii de externe ai NATO vor dezbate vineri un pachet de sprijin militar pentru Ucraina, propus de Secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg, și care

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, față de ”politicile salariale discriminatorii” practicate de către autorități. Organizația îl acuză,
Uniunea Europeană marchează un nou pas în implementarea controversatului Green Deal și REPowerEU, prin impunerea de limite emsiilor de metan. Noul regulament obligă industria gazelor
Poliţiştii şi procurorii efectuează, joi, peste 150 de percheziţii domiciliare în cadrul unor dosare referitoare la infracţiuni economico-financiare, de corupţie și de mediu. Miercuri, în
Statele lumii au acumulat datorii de 315.000 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat de Institutul de Finanţe Internaţionale (IIF), citat de CNBC. Acest val
După scumpirile în lanț ale produselor agricole, precum carnea, ouăle, laptele, cacao și cafeaua, a venit rândul grâului. Condițiile meteo adverse din țările mari cultivatoare