UE trimite un reprezentant în Siria pentru o întâlnire cu noile autorități
Uniunea Europeană va trimite luni un reprezentant la Damasc pentru a se întâlni cu noii lideri din Siria, a anunţat luni şefa diplomaţiei europene Kaja

Guvernul a aprobat săptămâna trecută o HG prin care le acordă companiilor strategice din domeniul apărării o derogare ce le va permite obținerea de avize
Premierul italian Giorgia Meloni şi-a anunţat duminică demisia din funcţia de preşedinte al grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). Ea a declarat că îl va
Un grup redus de țări, dar mari producătoare de petrol, inclusiv membrii ai cartelului OPEC+, printre care Arabia Saudită și Rusia, au împiedicat la un
În situația în care un participant dorește schimbarea fondului de pensii private, el trebuie să urmeze o procedură stabilită prin lege. De asemenea, este posibil
CFR Călători va contesta rezultatul licitației de alocare a 13 rame electrice de către Autoritatea de Reformă Feroviara (ARF), desfășurată prin intermediul Bursei Române de