Scădere drastică a producției de energie hidro și eoliană. Importurile au crescut cu 140%
Resursele de energie primară și cele de energie electrică au crescut cu 2,6%, respectiv cu 0,5% în primele două luni, însă pe seama importurilor, producția

Parlamentul ungar a adoptat luni, cu o largă majoritate, un amendament constituțional care consolidează o decizie anterioară de interzicere a marșurilor LGBT+, stabilește că protejarea
În acest ghid vom detalia câte companii sunt listate la BVB (Bursa de Valori București) și cum este aceasta organizată. Bursa de Valori București este
Delegația Congresului SUA a avut, în această dimineață, o întâlnire cu președintele interimar, Ilie Bolojan, după care s-a deplasat la Parlament, unde republicanul Vern Buchanan
Uniunea Europeană (UE) este pregătită să găsească un „acord echitabil” cu Statele Unite, iar ajungerea la un astfel de acord va necesita un „efort comun”,
Orice acord cu SUA asupra programului nuclear iranian va depinde în principal de controlul asupra nivelurilor de îmbogățire a uraniului și asupra capacităților de armament