Europa & Lumea

Liderii europeni ar urma să se pună de acord asupra unor reguli fiscale ”croite” după nevoile specifice ale fiecărui stat membru, în locul obiectivelor universale aplicate în prezent, potrivit unui draft al concluziilor reuniunii liderilor UE care va...
1 martie, 2023
Activitatea fabricilor din China a crescut în februarie în cel mai rapid ritm din ultimul deceniu, cea de-a doua cea mai mare economie a lumii reușind să demareze ceea ce economiștii numesc o revenire „foarte rapidă” după ridicarea...
1 martie, 2023
Alegerile prezidenţiale şi legislative din Turcia vor avea loc la 14 mai, aşa cum a fost prevăzut, a anunţat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, anunță Agerpres, care citează AFP. Denunţând vocile critice care s-au ridicat împotriva modului...
1 martie, 2023
Biroul Procurorului Public European (Parchetul European – EPPO) avea în derulare, la finalul anului trecut, 1.117 de investigaţii, cu o valoarea totală a prejudicului de peste 14 miliarde euro, arată raportul de activitate al instituției prezentat miercuri. EPPO...
1 martie, 2023
Parlamentul de la Moscova discută, miercuri, noi amendamente legislative care întăresc şi mai mult legile de cenzură ale ţării, prevăzând până la 15 ani de închisoare pentru discreditarea forţelor armate şi a organizaţiilor militare voluntare, cum ar fi...
1 martie, 2023
TikTok a fost interzisă luni pe dispozitivele mobile de serviciu ale angajaților din executivul canadian, iar Casa Albă le-a acordat funcționarilor din agențiile federale un termen de 30 de zile pentru eliminarea de pe device-uri a acestei aplicații...
28 februarie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: