Rusia a început exerciții navale în Marea Baltică, la o zi după debutul exercițiilor NATO în zonă
Rusia a anunțat luni, potrivit Reuters, că a început să organizeze exerciții navale în Marea Baltică, la o zi după ce statele membre NATO și-au

Preşedintele Klaus Iohannis va participa marţi, la Bratislava, la Summit-ul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Slovace, Zuzana
Turcia a fost de acord să organizeze o nouă întâlnire cu Suedia la mijlocul acestei luni, a declarat duminică secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Cu ocazia aniversării Tratatului de la Trianon, Péter Szilágyi (foto), secretarul de stat adjunct pentru politică naţională al premierului Viktor Orban, a anunțat că guvernul
Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, merge săptămâna viitoare la Washington cu intenţia de a construi relaţii „strânse şi sincere” cu preşedintele Joe Biden, a anunțat
Tranziţia Uniunii Europene la energia verde a atins un punct de cotitură în luna mai, când, pentru prima dată în istorie, panourile fotovoltaice au generat