Unde au ajuns importurile UE din Rusia după 2 ani de război
Schimburile comerciale ale Uniunii Europene cu Rusia s-au prăbușit, așa cum era de așteptat, după invadarea Ucrainei și impunerea restricțiilor la importuri și exporturi. Valorile

Guvernul francez a operat joi reduceri bugetare de 10 miliarde de euro, corespunzătoare scăderii prognozei de creștere economică în 2024, pentru a menține deficitul la
Satelitul european ERS-2, care și-a încheiat misiunea de observare a Pământului în urmă cu 13 ani, s-a dezintegrat controlat în atmosferă, miercuri, deasupra Pacificului, a
Parlamentul albanez a aprobat joi acord pe migraţi cu Italia, care va permite înființarea în țara non-UE a două centre de primire a aproximativ 3.000
Președintele Comisiei Europene a sugerat miercuri, potrivit Politico, că este deschisă ca, după alegerile europene din iunie, să colaboreze cu unii politicieni din familia ECR
UE și-a deschis oficial miercuri Biroul pentru Inteligență Artificială, anunță Politico. În cadrul acestuia vor fi angajate aproximativ 100 de persoane – 20 dintre ei