Microsoft – la un pas să devină a doua companie din lume care atinge 4 trilioane capitalizare de piață
Microsoft Corp. este pe cale să devină a doua companie din lume care atinge o capitalizare de piață de 4 trilioane de dolari, după ce

Meta Platforms a anunțat miercuri că estimează venituri peste așteptările analiștilor în trimestrul al treilea, alimentate din nou de inteligența artificială – domeniu în care
Guvernul Germaniei a aprobat miercuri proiectul de buget pentru 2026, ce prevede investiţii publice în valoare de 126,7 miliarde euro, o valoare record în contextul
Economiile europene au înregistrat creșteri economice (PIB) în general peste așteptări în trimestrul al doilea din 2025, grație în mare parte a unui avans mai
Rusia pregăteşte „o imixtiune fără precedent” în alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie, prin intermediul Serviciul Federal de Securitate (FSB), a avertizat miercuri Maia Sandu,
UE a avertizat guvernul ucrainean, prin canale diplomatice, că îi va suspenda asistența financiară până la restabilirea independenței instituțiilor sale anticorupție, adică revocarea integrală a