Franța, paralizată de cea mai mare grevă din ultimii ani. Ciocniri violente la Paris
Cea mai amplă grevă din ultimii ani a început joi, în Franța, cu scopul declarat de a-l forța pe preşedintele Emmanuele Macron să renunţe la

ECOFIN susține actualizarea cadrului legislativ privind impozitarea sectorului energetic, astfel încât aceasta să contribuie la obiectivele UE pe mediu, respectiv atingerea neutralității climatice până în
Leul va înregistra cea mai mare depreciere dintre cele ale monedelor celor mai importante din Europa Centrală și de Est, de 1,5% până la 4,85
Schimbările climatice sunt o realitate, afectează toți locuitorii planetei, iar Partidul Popular European (PPE) a reușit în ultima decadă să impună pe agenda europeană politici
O creștere a economiei germane cu 1% din PIB pe fondul demarării unor ample programe de investiții publice ar avea un efect moderat asupra economiei
Șeful misiunii UE din Malta a cerut premierului Joseph Muscat să demisioneze imediat din funcție din cauza modului în care guvernul său a gestionat investigațiile