Europa & Lumea

Suedia recunoaşte că a eşuat în protecția bătrânilor de coronavirusul COVID-19 și, dintre cele circa 3.200 de decese înregistrate de la începutul epidemiei, aproape jumătate au avut loc în căminele pentru vârstnici, potrivit AFP, citată de Agerpres. „Nu...
10 mai, 2020
Iranul este gata pentru un schimb total de deţinuţi cu SUA.  Washingtonul nu a răspuns deocamdată la apelul Teheranului. „Suntem gata pentru un schimb de deţinuţi iranieni şi americani, şi suntem gata să discutăm asupra problemei, însă americanii...
10 mai, 2020
Deși administrează o companie lovită puternic de criza coronavirus, ca mai toate liniile aeriene, conducerea Lufthansa încă negociază cu guvernul german termenii unui pachet de salvare de circa 9 miliarde de euro. Managementul companiei (listată la bursă) este...
9 mai, 2020
Economia va fi sprijinită cu un miliard de euro relocaţi din alte programe. Pachetul de măsuri aferent  „se află în fază avansată de negociere cu Comisia Europeană înainte de a fi adoptate în Guvern”, spune un comunicat al...
9 mai, 2020
Poşta Română a redeschis, sâmbătă, de Ziua Europei, trei rute pentru îndrumarea traficului poştal internaţional cu Ungaria, Bulgaria şi Serbia, pe cale rutieră, a anunţat operatorul poştal într-un comunicat de presă. Spre Budapesta se  va asigura cu „camionul...
9 mai, 2020
Țările UE vor putea acorda garanții de stat în contul voucherelor de călătorie eliberate în timpul pandemiei cu coronavirusul COVID-19, ca urmare a anulării rezervărilor, potrivit proiectului unui document al Comisiei Europene, citat de Reuters. Totodată, Executivul European...
9 mai, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: