Managerii germani dau semnalul revenirii cele mai mari economii a Europei
Firma de consultanţă IHS Markit a anunţat creşterea în iunie a unuia dintre indicatori iprincipali ai evoluţiei economiei germane, Purchasing Managers’ Index (PMI), până la

Înmatriculările din acest an de autovehicule de pasageri din Uniunea Europeană vor suferi o scădere de 25%, ca urmare a crizei economice majore provocată de
Încrederea consumatorilor din UE a continuat să se amelioreze în luna iunie, potrivit indicatorului specific al Comisiei Europene, în urcare cu un ritm lunar de
La videoconferința de luni a liderilor UE și Chinei, la care au participat de la Beijing președintele Xi Jinping și premierul Li Keqiang on Monday,
Cel mai puternic instrument din arsenalul european menit să neutralizeze impactul economica al crizei coronavirus nu și-a atins încă obiectivul: mai puțin de 15% din
Președintele Franței, Emmanuel Macron, spune că incidentele navale dintre Franţa şi Turcia care au avut loc, joi, în Marea Mediterană reprezintă „una dintre cele mai