Jumătate din IMM-urile europene nu știu dacă vor rezista în următoarele 12 luni
Peste jumătate dintre IMM-urile europene, care asigură două treimi din locurile de muncă din UE, se tem că nu vor supraviețui următoarelor 12 luni, potrivit

Regatul Unit a anunțat oficial Uniunea Europeană că se va retrage din misiunile militare ale blocului european până la sfârșitului anului, conform unor surse diplomatice
Grecia a cerut miercuri Uniunii Europene să reconsidere uniunea vamală cu Turcia ca reacţie la activităţile Ankarei de explorare a gazelor în apele Mediteranei, deplângând
Papa Francisc a declarat într-un documentar difuzat miercuri că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex. Declarația este contrară poziției oficiale a Vaticanului în
Tinerii ar trebui să privească deschiderea unei afaceri drept o modalitate de a ”salva lumea”, respectiv de a reduce sărăcia, a afirmat Nassim Taleb, fost
Parlamentarii europenii au susținut, cu largă majoritate, o serie de documente de poziție care ar putea avea implicații substanțiale asupra viitorului economiei platformelor, legiuitorii europeni