Europa & Lumea

Salvatori încercau sâmbătă să găsească supravieţuitori în dărâmăturile imobilelor surpate în vestul Turciei, în urma cutremurului care s-a soldat cu cel puţin 26 de morţi şi peste 800 de răniţi în această ţară şi în Grecia vecină, anunță...
31 octombrie, 2020
Comisia Europeană a transmis vineri avize motivate Belgiei, Ungariei și României în ceea ce privește absența notificării către Comisie a anumitor informații cu privire la identificarea operatorilor de servicii esențiale. Potrivit informațiilor transmise de executivul comunitar, Comisia a solicitat aceste informații pentru...
31 octombrie, 2020
Închiderea școlilor, ultimul front de luptă al Europei împotriva noului coronavirus, titra AP în urmă cu câteva zile, într-un material despre noile restricții adoptate de guvernele naționale din UE. Trecerea completă online echivalează cu deficit de educație și...
31 octombrie, 2020
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (foto), a cerut vineri parlamentului de la Kiev să dizolve Curtea Constituţională şi să anuleze decizia acestei instanţe prin care au fost respinse unele legi anticorupţie. Decizia a fost criticată ca un pas mare...
30 octombrie, 2020
Uniunea Europeană va finanța transferul pacienților peste granițe în interiorul blocului pentru a evita colapsul rețelelor naționale de spitale, în condițiile în care infecțiile cu COVID-19 și spitalizările cresc pe continent. După conferința video la care au participat...
30 octombrie, 2020
Autorităţile din Danemarca și Suedia critică proiectul de directivă pentru salariu minim propus miercuri de Comisia Europeană, acuzând că măsurile conținute vor avea un efect negativ asupra unor mecanisme ce funcționează foarte bine de aproximativ un secol. În...
29 octombrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: