Miniștrii de finanțe din zona euro au întărit rolul Mecanismului European de Stabilitate
Miniștrii de finanțe din zona euro au convenit să întărească fondul de salvare al regiunii prin relaxarea condițiilor de accesare a liniilor de credit, o

Miliardarul Jaroslav Hascak (foto, persoana în civil încadrată de mascați, în momentul reținerii), unul dintre cei mai puternici și influenți oligarhi din Slovacia, a fost
Comisia Europeană a confirmat că Ungaria va avea voie să administreze vaccinul rusesc împotriva Covid-19, Sputnik V, pentru cetățenii săi, chiar dacă nu are o
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) se așteaptă ca economia globală să prindă avânt în următorii doi ani, cu o creștere reală a produsului
Amazon Web Services Inc și BlackBerry Limited au anunțat încheierea unui acord multianual global pentru dezvoltarea platformei IVY de procesare a datelor vehiculelor, plecând de
Vaccinul anti-Covid produs de Pfizer-BioNTech ar putea fi autorizat în UE înaintea celui dezvoltat de Moderna. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că