Eurofound: Telemunca – revoluția tăcută ce se desfășoară în UE. Creștere spectaculoasă și în România
Anul trecut, doar 0,6% din totalul salariaților din România au lucrat sporadic de acasă în 2019. Ponderea a urcat anul acesta la 24% din angajați

”Considerăm că lucrul cel mai responsabil de la acest moment este să facem încă un efort” pentru a ajunge la un acord comercial, au transmis
Austria trebuie să elimine din legea penală sinuciderea asistată, până la sfârșitul anului viitor, întrucât prevederea încalcă legea fundamentală, a hotărât vineri Curtea Constituţională din
Parlamentarii germani au aprobat vineri un buget prin care guvernul celei mai puternice economii a Europei va cheltui anul viitor aproape 500 de miliarde de
AstraZeneca a anunțat printr-un comunicat că ia în considerare posibilitatea combinării cu Sputnik V a vaccinului dezvoltat de companie împreună cu Universitatea Oxford, pentru a
Președintele Hyundai Motor Group și liderii entităților sale au convenit să cumpere 80% din acțiunile companiei de robotică Boston Dynamics, de la SoftBank Group Corp,