Europa & Lumea

Italia va avea propriul pașaport verde de vaccinare anti-Covid la mijlocul lunii mai, cu aproximativ o lună mai devreme decât restul Europei, pentru a putea deschide cât mai devreme sezonul turistic pentru străini. Anunțul a fost făcut marți,...
5 mai, 2021
Președintele Bulgariei, Rumen Radev (foto), a anunțat, miercuri, organizarea de alegeri anticipate în data 11 iulie în condițiile în care a eșuat o a treia încercare a partidelor parlamentare de a foma guvernul după alegerile din 4 aprilie,...
5 mai, 2021
Un divorț între UE și unul dintre membrii săi „se poate întâmpla în altă parte dacă nu suntem atenți”, a declarat marți fostul negociator șef al Brexit, Michel Barnier (foto). El a spus, citat de Politico, că una...
5 mai, 2021
Semnalele privind revenirea inflației se înmulțesc, tot mai multe companii care produc bunuri de consum avertizând că întârzierile de aprovizionare și blocajele logistice le-ar putea forța să majoreze prețurile, transmite Bloomberg. Stocurile pe terminate a unor materiale ce...
5 mai, 2021
Piața certificatelor de emisii de gaze de seră deschide miercuri în apropierea prețului maxim istoric de 50 de euro pe tonă echivalent CO2, atins marți. Analiștii din domeniu se așteaptă ca prețul să crească în anii următori până...
5 mai, 2021
O nouă politică de imigrare, concepută pentru a atrage competențe, a intrat în vigoare în Marea Britanie, miercuri. Prin noile reglementări, elaborate pentru contracararea efectelor Brexitului în câteva domenii, executivul britanic facilitează acordarea vizelor de muncă pentru oameni...
5 mai, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: