Europa & Lumea

Salariul minim în majoritatea statelor UE a fost majorat precaut între 2020 și 2021, dar au crescut, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în mod obișnuit în timpul crizelor economice, conform unui raport publicat de Eurofound. Analiza...
13 iunie, 2021
Grupul celor mai industrializate şapte state din lume, a convenit duminică, în ultima zi a summit G7, din Cornwall, sudul Angliei, asupra unei abordări mai dure în relaţia cu China, potrivit unui draft al declaraţiei finale, consultat de...
13 iunie, 2021
Cancelarul german Angela Merkel a apreciat sâmbătă, după o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden la summit G7, că ţara sa şi SUA fac progrese în discuţiile privind gazoductul Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania...
13 iunie, 2021
Un loc la bordul navei cu care va ieşi în spaţiu miliardarul american Jeff Bezos (foto) a fost scos la licitaţie şi adjudecat sâmbătă pentru 28 de milioane de dolari, scrie Reuters. Primul zbor de turism spaţial al...
13 iunie, 2021
Grupul celor şapte puteri economice (G7) ar putea elabora, la iniţiativa Statelor Unite, un plan masiv de investiţii în infrastructură în statele în curs de dezvoltare, cu obiectivul de a contracara iniţiativa chineză Belt and Road, sau Noul...
12 iunie, 2021
Federația daneză de Fotbal a anunțat sâmbătă că fotbalistul Christian Eriksen ”este treaz iar starea sa de sănătate este stabilă”. ”Rămâne internat la Rigshospitalet pentru examene medicale suplimentare. Partida împotriva Finlandei se reia în această seară. Acest lucru...
12 iunie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: