Niciun câștigător clar al alegerilor parlamentare din Bulgaria
GERB, partidul de centru-dreapta al fostului premier Boiko Borisov, a obţinut 23,9% din voturi la alegerile parlamentare din Bulgaria, conform datelor Comisiei Electorale Centrale, după

Planurile Maiei Sandu, președinte a Republicii Moldova, de-a avea un parlament pro-european s-au îndeplinit – partidul său, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), obținând majoritatea, 52,5%,
UPDATE ora 19.00 Cei 4 pasageri aflați la bordul VSS Unity și cei doi piloți au coborât din avion. Richard Branson este absolut fericit că
G20, Grupul celor 20 de economii dezvoltate ale lumii, a anunţat încheierea unui acord „istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaţionale mai stabile şi mai echitabile”,
România se situează la un nivel nu numai cu mult sub cel din Germania (prima economie a Uniunii Europene și a Zonei Euro) din perspectiva
Numărul adepților adoptării euro de către țara lui a crescut cel mai mult în România, de la 63% anul trecut până la 75%, în comparație