Analişti: China s-ar putea alia cu talibanii pentru a exploata metalele rare din Afganistan
Rezervele de metale rare ale Afganistanului sunt estimate la o valoare de mii de miliarde de dolari, aceasta fiind posibila miză a modului în care

Nano-satelitul RADCUBE, dezvoltat în Ungaria, a fost lansat cu succes marți, de la Centrul Spaţial Guyanez din Kourou (Guyana Franceză), a anunțat astronomul László Kiss.
Cercetătorul român Sergiu Pașca (foto, 39 de ani), care a fost numit de Societatea Internaţională de Cercetare în domeniul Schizofreniei (SIRS) ”cercetătorul anului 2021” (titlu
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană participă miercuri la o reuniune extraordinară, prin videoconferinţă, consacrată situaţiei migranţilor veniţi din Belarus în ţări membre UE, precum
În numele statelor membre, Înaltul Reprezentant UE pentru afaceri externe, Josep Borell (foto), a dat publicității marți seara o declarație în cuprinsul căreia UE se
Migranții afgani care încearcă să ajungă în Europa au schimbat ruta și intră prin România, scrie publicația spanionlă El Confidencial, care citează surse din Frontex