Europa & Lumea

Cu cinci săptămâni înainte ca germanii să meargă la vot, social-democrații (SPD) au ajuns din urmă conservatorii cancelarului Angela Merkel, potrivit unui sondaj publicat duminică. Este pentru prima dată din aprilie 2017, transmite DPA, când ambele formațiuni politice...
22 august, 2021
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, spune că va fi „imposibilă” evacuarea tuturor colaboratorilor afgani ai statelor occidentale înainte de data de 31 august, dată fixată de administrația americană pentru retragerea completă a forțelor armate Occidentale. Josep Borell consideră...
22 august, 2021
Molahul Abdul Ghani Baradar (foto), cofondator şi numărul 2 al talibanilor, a ajuns, sâmbătă, la Kabul, pentru discuţii privind instaurarea unui nou guvern afgan, transmite News.ro, care citează AFP. „El va fi la Kabul pentru a se întâlni...
21 august, 2021
Grecia a finalizat un gard pe o lungime de 40 de kilometri la frontiera sa terestră cu Turcia şi a instalat acolo un nou sistem de supraveghere, temându-se că preluarea puterii de către talibani în Afganistan ar putea...
21 august, 2021
Românii evacuați din Afganistan se întorc, sâmbătă, acasă. Aeronava C130 Hercules a Forțelor Aeriene Române care i-a luat de la Kabul va ajunge în România în jurul orei 13, la baza 90 din Otopeni. Este vorba de 14...
21 august, 2021
Telefonul pe care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, îl ținea în buzunar a început să sune vineri, chiar în debutul discuțiilor cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Scena inedită a fost surprinsă de întreaga presă prezentă la eveniment, cei doi...
21 august, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: