Succesul summit-ului climatic de la Glasgow se amână cu un an
Statele lumii sunt chemate să vină peste un an cu angajamente noi și mai puternice privind măsurile care le iau în vederea limitării încălzirii globale

Gigantul Google și compania mamă, Alphabet, au pierdut procesul împotriva Comisiei Europene, astfel încât sunt obligate să plătească amenda de 2,42 miliarde de euro impusă
În Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European (PE) a fost discutată luni posibilitatea trimiterii unei misiuni în Bucovina şi a unei rezoluţii a legislativului comunitar
Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, îl acuză pe Vladimir Putin de orchestrarea crizei refugiaților de la granița Uniunii Europene cu Belarusul și spune că Lukașenko este
CCR transmite Comisiei Europene că decizia de constituționalitate a Secției speciale de investigare a infracțiunilor magistraților (SIIJ) este corectă, iar desființarea structurii respective nu poate
Miniştrii Finanţelor din Uniunea Europeană au început luni discuţiile cu privire la o reformă a regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Este prima dezbatere