Grecia: Sorin Oprescu, eliberat pe cauțiune
Un complet al Curții de Apel din Atena a decis, marți, că Sorin Oprescu poate fi eliberat pe cauțiune. Cauțiunea a fost stabilită la 5.000 de

Inflația din zona euro a urcat la 8,1% în mai, pe fondul volatilității pieței de energie (afectată de sancțiunile impuse Rusiei), a creșterii prețurilor la
Rămasă în afara politicii comune de apărare a UE timp de 30 de ani, Danemarca organizează miercuri un referendum vizând aderarea țării la acest sistem.
Embargoul UE va reduce 90% din importurile de petrol rusesc până la sfârșitul anului 2022 și cu 2/3 în prezent, în urma acordului la care
Ambasadorii UE nu au ajuns, din nou, la un acord cu privire la interdicția importurilor de petrol din Rusia, potrivit unor surse diplomatice citate de
Italia ia în considerare înăsprirea unei scheme de garanții de stat menite să ajute băncile să externalizeze creditele neperformante, dar cântărește în același timp extinderea