News

Cheltuielile de cercetare – dezvoltare (R&D) de anul trecut confirmă trendul alocărilor în creștere pentru domeniul activităților aplicate: sumele pentru cercetarea aplicativă au crescut în 2014 cu 3,5 puncte procentuale comparativ cu anul anterior, în timp ce banii...
20 noiembrie, 2015
Două din trei companii europene consideră țara lor ca fiind cea mai atractivă pentru investiții în R&D, potrivit unui studiu comandat anul trecut de către Comisia Europeană și realizat printre 186 dintre firmele din UE ce alocă sume...
12 noiembrie, 2015
Un consorţiu coordonat de Spitalul Clinic de boli infecțioase și tropicale “Prof.dr. Victor  Babeș”, format din Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică și...
12 noiembrie, 2015
Comisia Europeană a aprobat marți programul de lucru pentru 2016 – 2017 prin care se vor investi în cercetarea și dezvoltarea din Uniune aproximativ 16 miliarde de euro, în cadrul Horizon 2020. Ce inițiative va sprijini programul: modernizarea...
20 octombrie, 2015
Un sistem de alertare timpurie și de asistare computerizată a deciziilor, bazat pe anticiparea vulnerabilităților obiectivelor nucleare – acesta ar fi pe scurt obiectivul proiectului de cercetare-dezvoltare N-Watchdog. Coordonatorul proiectului este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și...
20 octombrie, 2015
Comisia Europeană a lansat luni programul „mărcii de excelență”, o etichetă acordată propunerilor promițătoare care nu au obținut finanțare prin Horizon 2020, dar care ar putea primi bani din alte surse, precum fondurile structurale și de investiții europene...
13 octombrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: