Peste 100.000 de joburi desfiinţate de băncile britanice începând cu anul 2008
Cele mai mari bănci britanice au eliminat peste 103.000 locuri de muncă din 2008, iar concedierile vor continua, se arată într-un studiu publicat vineri de

Moto: “Unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este ca cei care au certitudini sunt prosti, iar cei cu imaginatie si competenta sunt
Guvernul spaniol susţine că acuzaţiile venite din Germania privind prezenţa bacteriei E.coli la castraveţii din Spania sunt făcute ”fără nicio dovadă”, iar fermierii iberici se
Bulgaria intenţionează să îşi majoreze producţia de energie nucleară, potrivit programului energetic strategic al guvernului de la Sofia, adoptat, miercuri seara, de Parlament. „Bulgaria va
Germania vrea să fie prima putere industrială care renunţă total la energia atomică. Ministrul Mediului, Norbert Rottgen spune, potrivit AFP, că decizia a fost luată
Slovenia se poate adăuga listei statelor din zona euro aflate în criză bugetară, dacă nu va reuşi să ţină sub control finanţele publice, a atenţionat,