Un judecător britanic de origine sârbă este noul preşedinte al CEDO
Judecătorul Nicolas Dusan Bratza, din Marea Britanie, a fost ales luni preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), de la Strasbourg, potrivit AFP. Judecătorul

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au avizat deblocarea unei tranşe de 8,7 miliarde de euro, din împrumutul pentru Grecia, potrivit unui comunicat de presă
Parlamentul olandez a adoptat o lege prin care românii şi bulgarii sunt trataţi asemei cetăţenilor extracomunitari împreună cu care vor fi admişi pe piaţa muncii
Greu de sustinut faptul ca romanii, in majoritatea lor, nu ar fi rusofobi, suficient sa vorbesti cu 10 cetateni intamplatori ca sa poti intelege clar
Guvernul italian a adoptat joi un nou plan pentru reducerea deficitului bugetar în 2014, noi asigurări pieţelor şi protejarea Italiei de criza datoriilor din Grecia,
O lege contra mitei va intra în vigoare în Marea britanie începând de la 01 iulie. Cotroversată, legea trebuia să intre în vigoare de la